Kuala Lumpur

Kuala Lumpur

Prima mea vacanta in Asia incepea cu o oprire in Kuala Lumpur sau KL, capitala Malaeziei, un oras cu o populatie de aprox. 2 mil locuitori.

And boy is it humid out there… :)) . Simti asta din secunda in care iesi din avion. Si trebuie sa ai grija pentru ca in toate spatiile inchise (taxi, uber, bus, metrou, magazine, restaurante samd) aparatele de AC sunt setate pe 18-19 grade, iar afara sunt 32-33 grade.

Mi-am ales cazarea in Chinatown, avand o statie de metrou foarte aproape. Zona este un mix de mirosuri, culori si zgomote, venite de la toate standurile in care comerciantii vand mancaruri traditionale, suveniruri si haine, toate la cheap cheap price 🙂 . Iti recomand o vizita pe Petaling Street, locul potrivit pentru a cumpara niste suveniruri sau sa te opresti pentru o bere.

Imaginea specifica a Kualei Lumpur este data de turnurile gemene Petronas, inalte de 451.9m. Accesul publicului este permis pe terasa de la etajul 41 (cladirile avand 88 etaje) si de acolo poti avea o priveliste de la inaltime asupra intregului oras. M-am multumit cu o plimbare prin KLCC Park, turnurile fiind extrem de vizibile pentru o poza traditionala 🙂 .

Pentru ca voiam neaparat sa vad orasul “de sus”, am ales sa merg la Kuala Lumpur Tower sau Menara Tower, inalt de 421m, fiind locul care ofera privelistea cea mai buna asupra orasului. Biletul de intrare costa 105MYR, adica vreo 21 EUR, dar merita pentru ce poti vedea, terasa fiind in jurul cladirii, asa ca poti vedea orasul in toate directiile. Iar daca ai curaj, poti merge pe balconul deschis si vei vedea chiar si ce e sub tine…

Iti recomand si KL’s hidden treasure, si anume Heli Lounge Bar – un bar aflat pe o cladire de 34 etaje. Pana la ora 5 p.m. functioneaza ca si heliport, iar apoi se transforma intr-un rooftop bar, cu mobilier foarte simplu, muzica buna si o priveliste incredibila asupra orasului. Nu iti trebuie rezervare, nu se plateste nici o taxa de intrare, trebuie doar sa iti cumperi ceva de baut si sa stai sa admiri orasul.

Iti recomand sa mergi si la Masjid Negara, moscheea nationala a Malaeziei, cel mai simplu de ajuns acolo fiind cu un Uber. Intereseaza-te inainte de a merge cand nu e perioada de rugaciune a musulmanilor, pentru ca non-musulmanii pot intra doar cand nu se desfasoara rugaciuni. Toata lumea care este imbracata cu tricou si pantaloni scurti va primi un fel de halat cu maneca lunga pe care va trebui sa-l imbrace in timpul vizitei. Intrarea este gratuita.

Ultima oprire pe care am facut-o a fost la Masjid Jamek Sultan Abdul Samad sau Moscheea Jamek, una dintre cele mai vechi moschei ale tarii. Aici programul de vizita este foarte scurt, asa ca ai grija cand mergi sa nu te trezesti cu portile inchise…

In rest, te sfatuiesc sa te plimbi cat mai mult, sa incerci mancarea traditionala (pe cat posibil…), sa admiri mixul arhitecturii moderne, cu zgarie-norii de metal si sticla, alaturi de cladirile traditionale, vechi, sa observi amestecul cultural divers al malaezienilor, indienilor si chinezilor si sa te intorci cu amintiri cat mai placute din KL.

Razvanderlust

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *