Phu Quoc pe doua roti.

Phu Quoc pe doua roti.

Dupa un zbor de aprox. 2 ore, am aterizat in Phu Quoc, cea mai mare insula din Vietnam, situata la 45km distanta de continent, in partea de sud a tarii.

Sunt suficiente variante de cazare pe insula, iar noi am ales un resort in partea central vestica, foarte aproape de plaja. In a doua zi am vrut sa mergem la o plaja in sudul insulei, Bai Sao, aflata la aprox. 22km distanta. Cum nu exista varianta de bus sau tren, am zis ca o sa chemam un Grab. Cheama-l de unde nu-i. Dupa vreo 3 incercari esuate, m-am dus la receptie si am spus ca vreau sa inchiriez un scuter. Fata, amabila si zambitoare, m-a intrebat daca am mai condus vreun scuter vreodata. I-am spus ca nu, dar ca stiu sa merg cu bicicleta. S-a uitat la mine cumva amuzata si mi-a spus ca e periculos sa incerc acolo pentru prima oara si ca ma sfatuieste sa nu. Dupa principiul “I insist…harder”, i-am repetat ca vreau sa incerc si i-am promis ca o sa merg incet. Mi-a dat sa semnez o foaie prin care imi asumam toata raspunderea, juram pe rosu ca nu consum alcool la…ghidon si ca nu depasesc viteza de 50km/h. Am intrebat daca ii trebuie o copie a permisului meu de conducere, vreo garantie sau plata in avans. De 3 x nu. Ne-a fost adus scuterul si am plecat, recunosc, destul de stresat ca nu cumva sa ajungem in vreun sant sau pe capota unei masini. Din fericire, parcurs fara probleme distanta, iar la intoarcere incercam sa par localnic, claxonand ca toti ceilalti participanti la trafic. Si, spre surprinderea fetei de la receptie, am cerut sa tinem scuterul mai mult de o zi 🙂 .

Ce sa faci pe insula? In principal, plaje, plaje, plaje. Sunt destule interesante de vazut, printre care si cea de la Sunset Sanato Resort (chiar daca nu te cazezi acolo, poti plati intrare pe o zi si poti astepta sa faci niste poze frumoase cu apusul), poti face o excursie la plantatii de piper negru (nu stiam ca Vietnamul este cel mai mare exportator de piper negru din lume) sau poti face o excursie la Muzeul Inchisorii din Phu Quoc, un martor al intamplarilor sangeroase din timpul razboiului.

Dupa ce ne-am intors, am aflat ca daca vrei sa vizitezi doar aceasta insula, nu ai nevoie de viza, so…see you again 🙂 .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *