Istanbul

Istanbul

In Istanbul am ajuns in toamna lui 2012, dupa o scurta perioada de tatonare a ofertelor de city break in acea directie. Desi in general nu apelez la agentii de turism, cu ocazia respectiva am solicitat unei agentii din Bucuresti o oferta pentru un weekend prelungit.

Am decolat dimineata din Bucuresti spre Istanbul cu Turkish Airlines, iar durata zborului este foarte redusa, aproximativ o ora, astfel ca  am aterizat pe aeroportul Ataturk in jurul orei 11. Distanta dintre aeroport si centrul orasului am parcurs-o cu ajutorul unui taxi, fiind cea mai usoara varianta, iar costul unei curse variaza intre 35 si 45 lire turcesti (aprox. 20 EUR). Din pacate, engleza nu-ti va inlesni comunicarea cu locuitorii, asa ca am folosit voucherul cazarii pentru a-i arata soferului unde vreau sa ajung.

Din punct de vedere al banilor nu e nici un motiv de ingrijorare – puteti plati fara probleme si in EUR sau USD. Eu am preferat sa folosesc cardul unde a fost posibil, iar pentru restul cheltuielilor am retras de la ATM direct lire turcesti (printre altele, am retinut bancomatele celor de la ING si Garanti Bank).

Dupa un dus si-un studiu fugitiv al hartii, am plecat prin oras, cu destinatia Marele Bazar.

Marele Bazar este…mare.  O forma veche de mall, cu peste 3.000 de magazine din care puteti cumpara cam orice – bijuterii, blanuri, marochinarie, ceaiuri si mirodenii, suveniruri, covoare, decoratiuni si asa mai departe. Pe cele peste 60 de stradute puteti sa faceti o pauza pentru o cafea turceasca, pentru un ceai sau pentru unul din multele lor deserturi traditionale (am mancat cea mai buna baclava acolo). Desi se spune ca nu poti iesi din bazar prin acelasi loc prin care ai intrat, eu am reusit. De doua ori chiar. Intrarea e libera si e deschis de luni pana sambata, intre 9 si 19. Inarmati-va cu multa rabdare pentru ca turcii insista sa va arate tot ce au ei de vanzare. Si in timp ce iti prezinta marfa, te servesc cu ceai :). In Istanbul nu ai cum sa nu negociezi, se asteapta de la tine sa faci asta. Chiar daca la inceput ti-e jena, poate, si nu stii cum sa abordezi o negociere. Din  ce am vazut, sunt doua tipuri de comercianti: ori negociaza cu tine pana isi vand marfa la un pret mult mai mic (pe o esarfa pe care imi cerea 100 EUR am platit in final doar 15), ori nu lasa nimic din pret. Dar absolut nimic.

i1

Sambata am inceput-o cu o vizita la Moscheea Albastra, cunoscuta si sub numele de Moscheea Sultan Ahmed, fiind construita intre 1609 si 1616, in timpul domniei lui Ahmed I.  Desi este una din cele mai populare atractii turistice ale orasului, inca este un loc de rugaciune, asa ca recomandarea este sa o vizitati in timpul diminetii. Nu se percepe taxa de intrare, insa veti fi obligati sa va descaltati inainte de a intra (pe durata vizitei,  nu va trebui sa tineti pantofii in mana/geanta pentru ca veti primi o sacosa de plastic pentru a-i transporta).

i2

i3

i4

La o distanta de 2-3 minute de mers pe jos, am ajuns la Catedrala Sf. Sofia sau Haghia Sophia, o fosta biserica Greco-Ortodoxa (537-1453), transformata in Moschee Imperiala (1453-1931), iar din 01.02.1935  servind drept muzeu. Taxa de intrare e de 25 lire/persoana (se poate plati folosind cardul), iar programul de vizita incepe la ora 9 si se termina la orele 17 (01.10-15.04), respectiv 19 (16.04-30.09).

i5

Ultimul obiectiv pe ziua respectiva, situat la fel de aproape, a fost Palatul Topkapi (Topkapi Sarayi), prima resedinta a sultanilor Otomani, timp de aproape 400 ani. In prezent, palatul este o atractie turistica majora ce gazduieste importante relicve ale lumii musulmane, incluzand mantaua si sabia lui Mohammed. Incepand cu anul 1985, face parte din patrimoniul UNESCO. Ansamblul Topkapi este format din 4 curti si mai multe cladiri mai mici.

i6

Constructia ansamblului a inceput in 1459, la ordinul sultanului Mehmed al II-lea. Intrarea costa si aici to 25 lire/persoana, programul de vizita este ca si la Catedrala Sf. Sofia, doar ca este inchis martea. Pe langa faptul ca poti admira Bosforul si partea asiatica a orasului, in curtile palatului poti asista la tot felul de ceremonii turcesti sau poti sta sa asculti fragmente cantate din Koran. Si chiar e interesant.

i95

i7

Cea de-a treia zi, fiind duminica, am inceput-o mai tarziu si a fost mai linistita, fara mult umblat pe jos. In Sultanahment (sau Old City) – zona in care se afla cele 3 obiective de sambata – poti gasi numeroase oferte de croaziere pe Bosfor.  Un bilet pentru o croaziera ce dureaza cam 2 ore costa cam 30 lire si se merita. Mai ales daca aveti noroc de o zi insorita, plimbarea isi va face toti banii.

i91

i92

i93

Dupa croaziera, am mers pentru o tura completa a orasului cu un bus turistic (cele rosii, cu etaj, pe care le puteti gasi in mai toate orasele mari ale lumii). O cursa dureaza aproximativ 90 minute (daca nu veti cobori la nici una dintre statii), iar biletul (care costa in jur de 15 EUR si se achizitioneaza direct din bus) e valabil 24 ore. In pretul biletului este inclusa si o pereche de casti prin care puteti afla informatii despre locurile pe care le vedeti.

Luni urma sa am zborul dupamiaza, asa ca am mai dat o tura in Marele Bazar, m-am plimbat cu tramvaiul, am mai cumparat cateva suveniruri si m-am plimbat la pas prin zona centrala.

Mancarea e obligatoriu s-o incercati – se gateste foarte bine. Si au niste dulciuri traditionale demential de gustoase.

it

In concluzie, mi-a placut. Este diferit, este interesant. Deprindeti abilitati intr-ale negocierii, vrand, nevrand. Mare atentie insa in trafic – nu se conduce dupa vreo regula, se claxoneaza in loc de semnalizare, se conduce in viteza, e foarte aglomerat, nu se lasa loc pana la masina de langa cand se parcheaza, un adevarat haos. Cu toate astea, n-am vazut nici un accident. Va recomand sa cautati o cazare centrala, veti evita traficul, va fi mai comod si veti avea aproape tot ce va este necesar.

Istanbul, see you again!

i8