Londra – day 1

Londra – day 1

In Londra am ajuns prima oara in septembrie 2008 si a devenit imediat orasul meu preferat. Are o multime de locuri de vazut, are baruri, restaurante, e cosmopolit, e locul despre care se spune ca poate sa-ti ofere orice iti doresti. La sfarsitul lui 2012, intamplator, am gasit bilete de avion catre Londra la un pret la care era chiar pacat sa nu le cumpar.

ldn18

In ultima sambata din februarie, foarte devreme, am decolat spre Marea Britanie. Am aterizat pe aeroportul Luton in jurul orei 8 si mi-am cumparat bilet pentru autobus (Greenline 757) chiar de la iesirea din terminal. E bine sa va cumparati bilet dus-intors pentru ca veti economisi niste bani – eu mi-am luat bilet pentru a ajunge in centrul Londrei cu 10 lire, iar returul a fost aproape dublu, 17.5 lire. Dupa un drum de aprox. 45 de minute, am coborat la Victoria Central Station. Mi-am cumparat o harta si am pornit inspre Buckingham Palace, fiind aflat la o plimbare de vreo 15 minute. Palatul, construit initial ca o casa a Ducelui de Buckingham in 1705, este resedinta londoneza principala a monarhilor britanici. Palatul Buckingham a devenit oficial Palat Regal al monarhului britanic la urcarea pe tron a Reginei Victoria în 1837, fiind primul monarh care a avut resedinta permanentă acolo.

Plin de turisti din toate colturile lumii, plin de aparate foto – chiar daca vei calatori singur, vei gasi cu siguranta vreun asiatic care sa te ajute cu o poza :).

ldn1

De data asta n-am mai stat sa astept schimbul de garda si am traversat strada intrand in parcul St. James, cel mai vechi parc regal din Londra. Chiar daca nu era  cald afara, extrem de multa lume era iesita la plimbare sau la jogging (londonezii fac multa miscare in aer liber, avand la dispozitie malurile Tamisei si foarte multe parcuri).

ldn2

Am iesit din parc si am mers prin fata Institutului de Arta Contemporana spre Trafalgar Square. Numele acesteia marcheaza victoria Marinei Regale Britanice in Batalia de la Trafalgar din timpul razboaielor napoleniene. Fiind un loc amplasat atat de central, piata este folosita pentru sarbatorirea Craciunului si a Revelionului, sarbatorirea Zilei Victoriei, dar si pentru evenimente sportive sau manifestari politice.

De acolo am luat-o inspre Big Ben si Westminster Abbey. Ce poate fi mai british decat acest turn cu ceas, al treilea ca inaltime din lume? Ceasul din turn a fost pus in functiune in 1859 si astazi este una din principalele atractii ale metropolei.

ldn6

Dupa cateva poze, am trecut strada catre  Catedrala Westminster, cea mai cunoscuta biserica din Londra, inclusa in lista Patrimoniului UNESCO. Constructia actualei biserici a inceput in 1925, la ordinul lui Henry al III-lea. Abatia are o importanta deosebita pentru britanici, aici fiind incoronati mai multi monarhi englezi, iar din anul 1100, au avut loc peste 16 casatorii regale, inclusiv cea a Ducelui si Ducesei de Cambridge, in aprilie 2011. Si aici foarte multi turisti amabili, gata sa-ti faca atatea poze, pana ce vor fi ei multumiti :).

ldn5

Avantajul zonei centrale este ca multe obiective turistice sunt foarte aproape unele de altele si iti va lua foarte putin timp sa ajungi de la unul la celalalt.

ldn9

M-am intors pe una din laturile parcului St. James la Victoria Central Station, de unde am luat autobusul catre Oxford Street, artera comerciala cea mai aglomerata a Europei, numarand peste 300 de magazine. Sunt magazine pentru orice buzunar si pentru orice fel de cumparaturi – Primark, H&M, cunoscutele magazine ale brandului Inditex, Foot Locker, Swatch, Debenhams, Esprit, Fossil, GAP, Jack&Jones, Marks&Spencer, Adidas, Nike, Calzedonia, Intimissimi si lista poate continua mult si bine. Bani sa fie, pentru ca locuri in care sa fie cheltuiti sunt din plin. Pentru ca incepusem sa resimt trezirea atat de matinala, m-am multumit cu 2-3 magazine si am pornit-o inspre Hyde Park, locul supranumit “plamanii Londrei” din cauza celor 140 de hectare de arbori care curata aerul londonez. Parcul provine dintr-o fosta padure a unei manastiri, devenita mai tarziu terenul de vanatoare al regelui Henry al VIII-lea, transformat apoi in loc de plimbari pentru familia regala si un loc pentru dueluri.

ldn7

ldn8

M-am intors pe jos spre Victoria Central Station, trecand din nou prin fata Palatului Buckingham si am luat autobusul – traditionalul Double Decker – catre hotel.

Un bilet pentru o singura calatorie costa 2.40 lire, insa mult mai avantajos este Cardul Oyster, costa 5 lire si il poti incarca pe masura ce iti consumi creditul. Este valabil pe orice mijloc de transport in comun – autobus, metrou, tramvai, DLR, iar o cursa va fi mai ieftina cu aprox. 50%. Si-n plus, cand nu mai ai nevoie de card, il returnezi si iti primesti banii inapoi. In ciuda dimensiunilor orasului, cu ajutorul unei harti si a mijloacelor de transport in comun te vei descurca fara nici o problema.