Praga – getting there, tips&tricks

Praga – getting there, tips&tricks

Imi doream sa ajung in capitala Cehiei de vreo 5 ani, asa ca am profitat de weekendul prelungit de Rusalii si vineri dimineata am plecat spre Praga. Toti cei care au vizitat orasul mi-au spus ca este un oras frumos si ca sigur imi va placea, dar, cu toate astea, am plecat fara asteptari :).

Am ales drumul Szeged- Budapesta-Bratislava-Praga, fiind cel mai scurt. Din punct de vedere al costurilor, pe langa cel al benzinei/motorinei, trebuie sa iei in calcul taxele de drum (vignete) pentru tarile pe care le vei traversa – Ungaria, Slovacia si Cehia – care, insumate, sunt cam 200 RON (cu valabilitate minima, suficienta cat sa te incadrezi intr-un weekend prelungit).

Drumul e bun, este autostrada, poti sa calci acceleratia…pana cand intri in Cehia. Spre deosebire de “ruda” ei Slovacia, Cehia se “lauda” cu o autostrada veche, facuta din placi de beton. Drept urmare, este un drum zgomotos… In plus, sunt destule zone in care se repara autostrada, asa ca fie vei sta in coloana, fie vei circula pe celalalt sens, cu viteza limitata la 80 km/h. Nu e dramatica situatia, cred ca cea mai lunga portiune cu restrictie de viteza a fost de 10 km, insa clar te va incetini. Trebuie sa-ti spun si ca drumul prin Cehia nu te va plictisi deloc – e plin de curbe, suisuri si coborasuri :).

Dupa aproape 9 ore de condus, am intrat in Praga si am ajuns destul de rapid in parcarea hotelului. Dupa ce m-am cazat, am intrebat cum pot ajunge rapid in centru, fara sa mai folosesc masina si mi s-a zis sa iau tramvaiul din statia din fata hotelului. Parea simplu…dar n-a fost tocmai asa. In primul rand, iti va lua ceva timp sa apuci sa citesti ce fel de bilet trebuie sa cumperi pentru ca sunt foarte (poate prea multe) variante. Cel mai ieftin costa 24 coroane (CZK) si e valabil 30 minute de la compostare. Poti sa cumperi si bilet valabil 24 sau 48h, insa Praga e un oras pe care-l poti vedea lejer la pas, obiectivele turistice fiind aproape unele de altele. Ai nevoie de transportul in comun doar daca nu stai aproape de centru sau vrei sa te misti mai rapid. In al doilea rand, biletele poti sa ti le cumperi doar de la automat, nu de la chioscuri, deci nu poti plati decat cu monede. Majoritatea hotelurilor au si schimb valutar, asa ca ai de unde sa faci rost de monede. Iti recomand sa nu schimbi multi euro in coroane din doua motive:

– poti plati cu cardul in mai toate locurile, fie ca vorbim de hoteluri, restaurante, magazine sau obiective turistice (singura exceptie intalnita a fost la Ceasul Astronomic, unde nu aveau POS). Totusi, e bine sa intrebi inainte daca poti plati cu cardul, pot fi comercianti care nu accepta plata cu cardul decat peste o suma minima.

– daca ramai cu coroane, nu prea ai ce sa faci cu ele. La casele de schimb valutar din tara e greu sa le schimbi in alta moneda si totusi Cehia nu-i chiar asa de aproape sa zici ca ajungi des acolo. Eu am schimbat in prima seara 10 EUR (cursul fiind de aprox. 1 EUR = 25 coroane) si aia au fost toti banii cash pe care i-am folosit.

Inca doua lucruri legate de circulatul cu tramvaiul – intotdeauna sa te tii bine, soferii parca sunt tot timpul contra cronometru, nici n-apuci sa intri bine si sa compostezi biletul, ca si demareaza in tromba, iar in al doilea rand…n-am vazut niciodata sa se controleze biletele (dar asta nu inseamna ca trebuie sa risti).

Recomandarea mea e sa nu folosesti masina prin Praga, se conduce destul de haotic, este un oras aglomerat si locurile de parcare sunt putine. Parcheaza masina la hotel si foloseste transportul in comun sau mersul pe jos.

P.S. – tramvaiele lor sunt produse de Skoda 🙂

Škoda_15T_9234_driving_school_tram_(line_L)_in_Prague