Stockholm

Stockholm

Cum nu ajunsesem inca in Scandinavia, un city-break in capitala Suediei mi-a atras atentia, iar cu ajutorul zborurilor ieftine ajungi acolo usor. Poti alege fie o cursa Wizz Air din Cluj sau Bucuresti, catre Skavsta (aflat la 100km distanta, iar un bilet de autocar dus-intors catre centrul Stockholm-ului costa 278 SEK, aprox. 30 EUR), fie o cursa BlueAir (doar din Bucuresti) catre aeroportul principal al Suediei, Arlanda, aflat doar 40km distanta de Stockholm si fiind mai bine conectat de oras.

Cateva lucruri pe care ti le pot spune despre Stockholm inca de la inceput: orasul se intinde pe 14 insulite, nu ai absolut deloc nevoie de cash, mancarea&bautura sunt scumpe, iar suedezii sunt foarte amabili si vorbesc engleza foarte bine 🙂 . Restul in cele ce urmeaza.

Desi ma asteptam sa am parte de o vreme…scandinava, am avut mare noroc si am prins soare si temperaturi de 22-23 grade, numai bune pentru a bate orasul la pas. Am inceput cu Gamla Stan, orasul vechi, probabil punctul de inceput al vizitelor din Stockholm.

Orasul este destul de vechi, datand din secolul al XIII-lea, fiind plin de strazi pietruite si cladiri mai inguste, zugravite in nuante de galben, portocaliu si rosu. Piata Stortoget este situata central in Gamla Stan si este inconjurata de foste cladiri ale negustorilor, iar printre cladirile actuale din piata se numara cladirea Bursei din Stockholm sau Muzeul Nobel. Piata este construita pe locul in care regele danez Christian al II-lea a ucis nobilimea suedeza, in noiembrie 1520. Poti merge fara vreo harta prin labirintul de stradute din centrul vechi pentru ca e frumos si-ti va placea, sigur. De vazut este si Palatul Regal, construit in secolul al XVIII-lea, dupa ce vechiul palat a ars din temelii (biletul de intrare costa aprox. 17 EUR). Frumos, dar nu se compara cu alte palate europene 🙂 .

Daca tot era asa vreme faina, am zis sa urc si in turnul primariei, asteptandu-ma la o vedere frumoasa a orasului. Am platit biletul de 5 EUR si am urcat pe jos. Toate cele 365 trepte. Dar la ce priveliste frumoasa am avut in varf…nothing else mattered. Dupa ce am coborat, m-am asezat (alaturi de alti turisti si de localnici) pe iarba din curtea primariei si am scos cartea din geanta 🙂 .

E musai sa faci o plimbare cu barca, chiar daca o folosesti doar ca mijloc de transport in comun. Si-n plus, ies poze foarte frumoase de la nivelul apei 🙂 .

Probabil cel mai cunoscut muzeu din Suedia este Muzeul Vasa, un muzeu maritim in care este expus singurul vas intact din secolul al XVII-lea, corabia de razboi cu 64 de tunuri Vasa, scufundata in 1628 si ridicata la suprafata in 1961.

Muzeul de fotografie a fost printre putinele lucruri pe care voiam sa le vad in Stockholm. Neaparat. Asa ca mi-am alocat cateva ore pentru asta si am plecat intr-acolo. Cu barca. Biletul de intrare costa 330 SEK, adica un pic peste 30 EUR. Muzeul este initiativa privata a doi frati, Per si Jan Broman, fiii unui fotograf care practic au crescut intr-un atelier de fotografie. Ideea unui muzeu le-a venit in anul 2008 cand au organizat o expozitie David LeChapelle intr-o fabrica veche. Au petrecut luni bune in cautarea spatiului, pana cand au gasit proprietatea care, dupa 18 luni de amenajare, a devenit Muzeul Fotografiska.
Astazi, Fotografiska este clasificat drept unul din­tre cele mai bune muzee ale fotografiei, fiind consi­derat mult mai mult decat un muzeu traditional: este considerat un tip nou si radical de muzeu ce include experiente integrate. Si nu voi spune nimic mai mult, ca sa te fac sa mergi sa-l vezi 🙂 .

Ultima oprire din capitala Suediei a fost Skansen, cel mai vechi muzeu in aer liber din lume, aratand case si ferme din toate regiunile Suediei. Aici poti descoperi istoria tarii si poti vedea cum traiau suedezii in functie de sezon, cum lucrau, cum sarbatoreau diversele evenimente si cum isi petreceau viata de zi cu zi. Pe perioada verii, in Skansen se organizeaza concerte, iar iarna are loc piata de Craciun si dansuri in jurul pomului de Craciun. Tot aici, poti vedea animale nordice, specii rare, dar si animale exotice, precum maimute si reptile. Unde mai pui ca poti vedea suedezi ce poarta haine traditionale sau ca poti incerca mancaruri specifice – eu am gustat carnea de elan, care, spre surprinderea mea, a fost chiar buna 🙂 .

Bineinteles, in functie de gusturi si timp, mai sunt si alte muzee pe care le poti vizita, poate cel mai important fiind muzeul ABBA.
Ca si concluzie, du-te fara vreo asteptare in Stockholm, profita la maxim de timpul petrecut acolo, plimba-te cat poti de mult si experimenteaza orasul la adevarata lui valoare. Doar cu un card in buzunare 😉 .