Torino – sau cum sa-ti faci un weekend-break din scurt

Pentru ca weekendul prelungit de 1 Mai l-am ratat si nu am plecat din tara, am zis ca nu voi mai repeta greseala si de 1 Decembrie. Doar ca eram deja la jumatatea lui noiembrie si nu aveam nici un plan concret… Voiam oricum sa merg la Bucuresti, asa ca am scanat repede plecarile low-cost de pe Otopeni si Torino mi-a atras atentia. Zis si facut, am platit biletele de avion (in mod normal n-as fi platit 360 lei pentru bilete de avion cu Wizz spre Italia, dar tinand cont de timpul scurt pana la plecarea din 28 noiembrie, am zis ca n-am ce face). Am intrat repede pe booking.com si am rezervat o camera pentru 3 nopti si am facut ghiozdanul.

Fara sa spun nimanui ca plec din tara, sambata dimineata eram in aeroport impreuna cu un prieten la fel de wanderluster si asteptam imbarcarea. Am aterizat in jurul pranzului pe aeroportul din Torino (acum se zboara chiar la periferia orasului si este foarte practic, la inceput Wizz zbura la Cuneo, care este situat la aprox. 100 km fata de Torino). Am luat bilet de autobus (6 EUR / drum) si cam in 30 minute am ajuns in oras, cu toate opririle de-a lungul rutei.

Cu ghiozdanul in spinare, am plecat prin oras, fara vreo destinatie anume, graba spre hotel nu era si desi era soare, era frig. Sa nu uitam ca orasul e inconjurat de Alpi din doua parti. Nu aveam asteptari privind noul oras pe care il vizitam din Italia, intotdeauna l-am asociat cu autoturismele Fiat si…cam atat. Ma gandeam ca este un oras industrial, cu doua-trei cladiri in centru.

Orasul are o populatie de aproape 1 milion de locuitori, fiind capitala regiunii Piemont. Dupa ce a gazduit Jocurile Olimpice de iarna din 2006, orasul a revenit in atentia turistilor.

Spre surprinderea mea, este un oras dragut, cu multe cladiri frumoase, magazine si cafenele la tot pasul. Decoratiunile de Craciun erau prezente intr-un mod discret pe stradutele orasului.

 

In ziua urmatoare, am pornit in nou spre centrul orasului. Unul dintre simbolurile orasului este Mole Antonelliana (in italiana, “mole” inseamna o cladire de mari proportii). Constructia cladirii a fost finalizata in 1889, dupa moartea arhitectului care a construit-o, Alessandro Antonelli. Initial conceputa ca o sinagoga, acum gazduieste Muzeul National al Cinematografiei Italiene, cel mai inalt muzeu din lume. Biletul de intrare (doar lift pana pe platformele superioare) costa 8 EUR. Merita o vizita seara, cat mai aproape de inchidere (aprox. ora 20) din doua motive: nu vei sta la coada si orasul e mai frumos by night :).

Palatul Regal din Torino este construit in sec. al XVI-lea, fiind modernizat in secolul urmator de catre Ducesa de Savoy Christine Marie. In 1946, cladirea a intrat in proprietatea statului si transformata in muzeu, iar din 1997 a intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Palatul Madama, aflat in imediata vecinatate a Palatului Regal, este sediul Senatului Italiei si este construit peste ruinele Bailor lui Nero.

Catedrala Sfantul Ioan Botezatorul gazduieate Giulgiul din Torino, o panza veche cu o urma imprimata de corpul unui om, despre care se crede ca este panza care l-a acoperit pe Isus in mormantul sau. Muzeul antichitatii egiptene gazduieste a doua cea mai valoroasa colectie egipteana din lume, dupa cel din Cairo.

De asemenea, orasul este faimos ca platou de filmare pentru filmul clasic “Jaf in stil italian”, din 1969, cu Michael Cane, existand chiar un tur al tuturor locatiilor de filmare.

Cred ca cel mai mult mi-a placut Torino datorita partii gastronomice, despre care voi vorbi in foarte putine cuvinte in urmatorul articol :).